Povestea Londrei este genul ăla de poveste care începe cu sfârșitul. Dar nu am de gând să stric surpriza așa că o să încep cu finalul… sau cu mijlocul ei (nu contează ordinea).
Să zicem că povestea a început totuși în avion. Eram deasupra Londrei deja și era soare. Nu mă gândeam decât că sub norii pe care îi vedeam, ploua. Desigur, mă gândeam că Londra înseamnă vreme și pe de o parte așa a fost.
Soare deasupra norilor, destul de ok și dedesubtul lor. Brusc am sărit la gândul că avem noroc să ocolim ploaia dar degeaba ai vizitat Londra dacă nu te-a plouat puțin așa că a început să plouă la scurt timp după ce am ajuns în cartier. Ne-a udat bine și a stat exact când am intrat în cameră.
Pornind spre centru, s-a facut soare și cald. Era atât de soare că nici nu am mai vizitat Tower of London numai pentru a mă bucura de soare. Și, după cum mă știți, am primis că voi recupera într-una din zilele următoare.
A fost ziua plimbărilor. Pe seară am zis ok la un cocktail servit într-un subsol. Impropriu spus seară întrucât ziua este pervers de lungă. La 22 am tras draperia și era încă lumină.
A doua zi, exact cand ieșeam cu prietena mea din cameră, a început să plouă strașnic. Am mai așteptat puțin de data asta dar tot ne-a prins ceva. Când am ajuns în centru era deja soare și cald.
Deci Londra a fost și despre vreme până la urmă. A fost un întreg tracas cu hainele. Îmi pregătisem din timp niște săndăluțe dar când am văzut prognoza m-am răzgândit. Cu o zi înainte de avion alergam prin București după ceva adecvat (ca în povestea aia: nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare dar nici pe jos etc.)
Într-o seară totuși m-am panicat puțin. Se întunecase deja și ne îndreptam spre metrou. Eram cam la limită cu timpul așa că deja grăbisem pasul. “Surpriza” a fost că am găsit intrarea de la metrou încuiată. Am dat să alergăm spre altă gura de metrou. Până la urmă am rămas și fără net, și fără baterie, oamenii ne ghidau în toate părțile și, desigur, în scurt timp a început ploaia.
A fost destul de strașnic. Ne-am adăpostit într-o stație de autobuz neputând să mai luăm vreo decizie. Când s-a mai calmat puțin am pornit încă o dată sperand la niște indicații precise. Am nimerit. Mi se părea deja și puțin ireal dar eram fericită.
Cu dragoste, Andreea
[ fii pe fază ]
