Drumul de la Sucevița până la Mănăstirea Humorului a fost o adevărată aventură. Am adăugat noua desținatie în aplicația Google Maps de pe mobil pentru că, nu-i așa, “Google knows best” (Google știe cel mai bine). De data asta a găsit el ceea ce s-a dovedit într-un final a fi cel-mai-scurt-drum și ne-a purtat, preț de jumătate de oră, pe o șosea care nu spera să întâlnească asfaltul prea devreme. Când am ajuns în sat, ne întrebam dacă ar fi o idee bună să luăm același drum în sens invers dar, întorcandu-ne puțin privirile, am dat peste un panou MARE ce semnaliza o fundătura (drum închis). Abia atunci m-am bucurat cu adevărat că am ajuns.
Mănăstirea Humorului se arăta un sat liniștit. Am putut surprinde cu aparatul foto câteva elemente locale, un ansablu tradițional de gospodărie moldovenească fiind expus chiar în drum spre mănăstire. Am vizitat tarabele și aici dar am ales numai câțiva magneți. Ia mea făcea furori oriunde mergeam.
Mănăstirea Humor a avut o istorie mai zbuciumată dar la ce am găsit aici, aș spune că a trecut testul timpului. Ea se găsește în satul Mănăstirea Humorului, pe valea râului Humor și se află, împreună cu celelalte mănăstiri cu pictură exterioară, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Și aceasta a avut de-a lungul timpului două biserici construite. Cea veche, care a fost construită în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1415), a ajuns o ruină din cauze necunoscute. A doua biserică a fost contruită pe un alt teren în 1530 prin inițiativa lui Petru Rareș, care avea ca scop refacerea acestor lăcașe din Moldova, iar în 1535 a fost pictată.
A primit hramul “Adormirea Maicii Domnului”. În 1641, Vasile Lupu adaugă Turnul de apărare, întărind și zidul de apărare, ca urmare a atacurilor și amenițărilor acelor vremuri. În 1653 totuși Humorul este jefuit și incendiat de cazaci iar ocupația austriacă din 1744 a și pus capăt acestei așezări ca mănăstire. În 1785 a devenit școală, în 1850 a folosită drept depozit de materiale iar în 1918 a devenit biserică de parohie. Abia în 1991, după ce a fost renovată în perioada 1972-1974, redevine mănăstire de călugărițe (la înființare fiind de călugări) și în 1993 intră pe lista UNESCO.
Este prima mănăstire la care este întâlnit pridvorul deschis din care se intră în pronaos, apoi în camera mormintelor care are deasupra o altă încăpere, tainița și se termină cu absida circulară a altarului. Atât pictura interioară cât și cea exterioară sunt de o valoare incontestabilă. Cromatica specifică acesteia esre roșul-ocru.
La momentul la care am terminat turul bisericii și al curții, iar ploaia care venise a și plecat, a început să bată toaca. În tradiția creștină bătutul toacei anunță momentul pentru rugăciune. Am ascultat câteva minute și apoi ne-am îndreptat către ultimul obiectiv din ziua aceea.
Am regăsit Voronețul, dupa șapte ani, puțin mai animat și mai senin. Parcă și eu sunt o idee mai senină. În sfârșit mă puteam și eu reculege în gradina lui.
Mănăstirea Voroneț a fost ridicată în 1488, construcția durând de pe 26 mai până pe 14 septembrie. În această zonă, Stefan cel Mare, se hotărăște să construiască acest lăcaș după sfatul unui sihastru, pe numele său Daniil, si i se dă hramul Sfântul Gheorghe. În 1547, în timpul domniei lui Petru Rareș s-a adăugat pridvorul, ce se regăsește la toate mănăstirile din acea perioadă, care aici a fost închis (spre deosebire de Humor și Moldovița unde este deschis, așa cum am mai menționat).
Din punct de vedere architectural, este o biserică tradițională moldovenească având influențe gotice și bizantine.
Picturile completează, la nivel visual, învățăturile creștine scrise. Pictura exterioară este destul de bine păstrată, mai deteriorată fiind pe fațada de nord. Aici culoarea dominantă este albastru (renumitul “albastru de Voroneț”).
Daca dai roată, o să observi la exterior, chiar deasupra intrării, pe fațada sudică, icoana “Deisis”. În aceasta este înfățișat Iisus Hristos pe tron iar Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezatorul care se roagă lui pentru mantuirea omenirii. Tot pe fațada sudică, pe fundalul albatru intens, se găseste pictura “Arborele lui Iesei”, întâlnit și la celelalte mănăstiri. Mai poți observa compoziția “Ierarhia cerească și ierarhia pământească”. Pe întreaga fatada vestică se găsește compoziția “Judecata de apoi”. Este poate cea mai spectaculoasă parte a bisericii.
Aceste fresce, unice în lume, au facut obiectul numeroaselor studii. Vă invit să le descoperiți pe viu, în orice anotimp.
Cu dragoste, Andreea
[citeste prima parte aici]
[citeste a doua parte aici]
