Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on Iul 11, 2017 in Despre România, Stil de viață | 0 comments

Artă la castel

Artă la castel

Am primit un email săptămâna trecută: nouă expoziție la Castelul Cantacuzino pe tema circului și printre lucrări se găsesc și cele ale lui Toulouse-Lautrec. Wow! Eu mai ratasem câteva expoziții dar de data asta m-am mobilizat și am plecat să văd Cirque d’Árt.

Castelul Cantacuzino este foarte frumos poziționat și este o adevărată plăcere să petreci câteva ore în grădină și pe alei. Dacă ai răbdare să aștepți sau dacă găsești liber, e fantastic să te dai în leagăn cu o așa priveliște. De data asta nu am mai stat. Am mers în weekend și erau mulți copii.

Castelul a fost construit în zece ani și inaugurat în 1911. El poartă numele prințului care l-a construit. În încăperile din care s-a pierdut mobilierul sunt organizate expoziții dar este și o parte a castelului care poate fi vizitată separat.  Te invit să îl descoperi.

Este ușor de ajuns din București. Ajungi cu trenul undeva între o ora jumate și trei ore în funcție de tren. Noi am făcut aproximativ două ore cu mașina dar nici nu ne-am grăbit.

Expoziția adună lucrările mai multor artiști dar dintre toți eram curioasă de Lautrec și m-a impresionat într-adevăr. Am încercat să înțeleg ce însemna pentru vremea aceea mersul la circ și cum se integrau artiștii în acest peisaj. Văzusem o lucrare care mi-a atras atenția fiind o perspectivă din culise și eram chiar curioasă cum de a reușit având în vedere că mersul la circ era o chestiune exclusivistă. Din câte am înțeles unii erau recunoscuți ca artiști și primiți la spectacole și în culise în timp ce alții erau cu totul renegați. Toulouse-Lautrec făcea parte din cei acceptați.

Dacă încă îți faci planuri de concediu poți să pui pe listă și expoziția Cirque d’Árt.  O găsești până pe 15 noiembrie.

Și dacă ai mai mult timp, Sinaia este foarte aproape și poți ajunge la Peleș. Noi ne-am dedicat o singură zi dar ne-am relaxat cât pentru un weekend întreg.

Tu ce destinații de vară preferi în România? Sau, ai vizitat România? Chiar mi-ar plăcea să știu ce părere ai.

Cu dragoste, Andreea

Salvează

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *