Am strecurat deja în articolul trecut un mic indiciu. Nu mă puteam bucura de ploaie în Londra decât… în plimbare.
Da! Am luat Londra la picior încă de cum am ieșit din aeroport. Mergi până la autobuz, mergi până la tren… apoi încearcă să găsești apartamentul. Londra a fost despre plimbări. Timpul a fost destul de scurt dar am încercat să-mi fac o imagine în minte. Merită să ajungi în Londra chiar și numai pentru a te plimba.
Cartierul arăta drăguț dar nu știu cât de bine i-am prins vibe-ul. Mi se părea că într-un fel viața de acolo nu se potrivea cu arhitectura. Nu știu. Așa am rămas cu impresia.
M-am plimbat apoi prin centru, pe poduri și am ajuns și într-un parc, în St. James cred. Pot spune că parcul mi-a plăcut cel mai mult. Era ceva în liniștea lui. Mi-ar fi plăcut să mă întind pe iarbă și să trag un pui de somn poate dar am ales să mai descopăr și alte locuri.
Am bifat aproape în grabă marile obiective. Am făcut un selfie în fața lor și am trecut mai departe. Am băut repede o cafea pe unde nimeream, am mâncat în grabă la primul pub și am intrat, la fel de repede, în 1-2 magazine mai mult de curiozitate.
Îmi făcusem liste înainte să ajung dar nu cred că am bifat ceva de pe ele. În schimb am lăsat Londra să se descopere așa cum a dorit ea. Eu doar mi-am îndreptat pașii acolo unde vedeam că ea se deschide.
Cu dragoste, Andreea
[fii pe fază]