Ce a însemnat Londra de fapt (III)

Să fiu sinceră, Londra nu se afla pe lista mea de vacanță de anul ăsta. Era pe o listă dar cumva nelocalizată în timp. Era pe lista „locuri pe care să le vizitezi viața asta” și cred că m-aș fi văzut mai degrabă pe la 40 făcând această excursie dar iată-mă.

London-III_ChiqueRomania (2)

Am început să vorbesc despre de a fost vorba în Londra de fapt, căci totul a fost despre Londra și mai puțin Londra însăși. Nu am apucat s-o cunosc prea bine în scurta vizită, în schimb m-am bucurat de ploile sporadice, de lungile plimbări în zile nesperat de însorite și… de cidru, prânzuri și șampanie.

London-III_ChiqueRomania (1)

Am hotărât că în Londra a fost vorba despre prieteni și prietenie. Prietena mea Ella își anunța căsătoria ce avea să aibă loc “peste o lună” așa că eu și Laura am luat imediat biletele de avion și asta a fost. “Măh, vrei să vizitam și Londra dacă tot mergem?”. Așa am zis “da” unui sejur de trei zile care a fost despre orice altceva mai puțin despre Londra.

London-III_ChiqueRomania (4)

În prima zi am lăsat în grabă bagajele la apartament și am alergat pentru un prânz cu prietenii mei Lav și Vlad chiar în centru . A doua zi am ieșit la “o vorbă” cu Ginuța care s-a transformat în “cidru cu Ginuța”, apoi “plimbare cu Ginuța” și, în cele din urmă, în “cafea cu Ginuța”. Pe seară Lav ne-a făcut un tur drăguț prin centru și ne-am despărțit chiar când se înnopta. Nici nu aveam nevoie de mai mult. Nu cred că am cuvinte să exprim ce a însemnat fiecare întâlnire în parte.

Am lăsat Londra și am plecat spre Runcorn. Revederea cu Ella a fost chiar emoționantă. Trecuseră ceva ani de când nu ne-am mai văzut dar eram tot noi. Tot noi, cu câte ceva în plus. Ella își luase carnetul în UK așa că ne-a condus acasă cu mașina ei cu volan pe dreapta. O săptămână, după ce am revenit în București, m-am uitat să văd pe ce parte este volanul. Ella are o casă pe care a decorat-o minunat. Îmi amintesc perfect garsonierele noastre și camerele de cămin din timpul studenției, când încă nu știam nici una să facem curățenie prea bine. Ce viață boema! Acum Ella are un inel de deget și după un duș rapid ne-am apucat toate de pregătiri pentru ziua cea mare. Cât am crescut!

London-III_ChiqueRomania (5)

S-o privesc pe Ella rostind jurămintele m-a făcut să mă gândesc la viață în ansamblul ei. M-a făcut să mă gândesc la ce înseamnă drumul prin viață și uitându-mă puțin înapoi am putut vedea toți oamenii care m-au însoțit până acum. Am putut să mă văd pe mine împreună cu Ella și Laura într-o garsonieră, acum zece ani, încercând să gătim un pui și citind poezii cu voce tare și am știut că indiferent de drumul fiecăruia, de cât de mult timp poate trece între revederi, prietenii rămân prieteni.

London-III_ChiqueRomania (6)

Ioana & Ben, vă doresc toată fericirea din lume!

Cu dragoste, Andreea

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published.