Nebunia tunsorilor

February 15, 2016 No Comments

A fost odată, demult, într-o altă dimensiune… :)) Ei bine, eram tot eu. Nu am localizat niciodată evenimentele prea bine în timp dar primele poze sunt din 2009. Povestea, în schimb, este mai veche.

Mi-am ținut părul lung din liceu și pur și simplu nu mai voiam să-l tund. DELOC! La un moment dat, când am intrat la facultate, mi-am făcut un breton lung pe care l-am vrut roșu. O bună perioadă am purtat cozi împletite.

Și l-am tot împletit dar deja nu-mi mai plăcea cum arăta pentru că, evident, trebuia tuns. Atunci un tip Teo „se intamplă”, care mi-a câștigat cumva încrederea și a reușit să mă convingă să tund jumătate din el. Prima senzație a fost că am capul mai ușor. Cine a avut păr lung știe despre ce vorbesc.

După prima fază, am îndrăznit să-l port și mai scurt. Și l-am tot scurtat.

Într-o altă zi, pe seară, m-am hotărât să fac o schimbare majoră: să mă fac blondă (în noiembrie 2012).Acum, prima senzație a fost că așa m-am născut. Nu mă mai recunoștea nimeni pe stradă, la facultate… nici măcar părinții mei când au venit să mă ia din gară.

Și odată cu blondul, a început nebunia.

Era deja 2014 și o tipă Olguța “s-a întâmplat” (Olguța Dumitru).

N-aș ști să spun cum s-a întâmplat exact chestia asta dar m-am trezit pe scaun la coafor și îi arătam Olguței o poză cu o gagică tunsă băiețește. S-a întâmplat cam în două etape. Am zis doar să-l tund… că revin la vopsit. În fine.

Prima fază arăta cam așa și mi-a plăcut într-un mod ciudat. Cred că în ziua aia m-au copleșit emoțiile. Era într-adevăr un lucru pe care nu-l mai făcusem de la 10 ani cred.

În a doua fază în schimb s-a conturat totul. Era „the thing” („șmecheria”).

Februarie 2014

Și cam ăsta a fost începutul . După ce am reușit să trec peste spaima tunsului și mai ales a celui scurt, am tot experimentat împreună cu Olguța. Cred că a ieșit o colecție drăguță.