Am ajuns în Vama Veche în liceu, cu noii mei prieteni la un festival ce voia sã salveze Vama. Nu ştiu dacã într-adevãr voiam sã salvez ceva pentru cã nu prea ştiam exact ce înseamna asta.
Auzeam poveşti cu rockeri bãtrȃni care spuneau cã Vama s-a schimbat şi cã ajung acolo oamenii nepotriviţi. Puştii care se voiau şi ei cunoscãtori povesteau cu un aer grav şi confirmau cele constatate. Nu prea înţelegeam.
Spre dezamãgirea nostalgicilor, festivalul a prins atȃt de bine încȃt a atras cu succes tot felul de curioşi. Trebuie sã recunosc faptul cã atunci cand am coborat din microbuz şi am vãzut marea de rocheri şi punkeri am rãmas puţin şocatã. In mai puţine cuvinte, staţiunea era atȃt de plinã încȃt, sã ajungi la mare de la stradã, stãteai efectiv la rand. In anii ce au urmat, am putut observa sensul în care evolua. Veneau oameni de toate tipurile, au început sã se deschidã diverse terase mai cu ştaif şi… sã se asfalteze.
Noaptea aia, cãci o singurã noapte am rãmas, a fost, totuşi, magicã. Mã simţeam liberã şi nu mã gȃndeam neapãrat la obiectivul festivalului; pur şi simplu admiram şi simţeam. Am revenit ani la rand aici şi recomand cu cãldurã pentru amatorii de libertate. Poate eşti rocker, poate eşti motociclist, poate eşti punkist, poate eşti hedonist… E ceva ce trebuie sã încerci mai ales dacã eşti adolescent.
Distracţia dureazã toatã noaptea. Aveam locurile noastre preferate unde ne plãcea sã ne petrecem timpul: La Piraţi, La Stuf, La Roatã (acum parcã i s-a schimbat numele). Aici nu am ajuns niciodata sã fac plajã efectiv. Mã întȃlneam cu prieteni, cunoşteam oameni noi, ne distram şi admiram rãsãritul. Asta iţi recomand şi ţie.
Cu dragoste, Andreea
